Geamilia: Eu te iubeam de mult. Și când nu te cunoșteam – te iubeam și te așteptam…

Daniar: Și eu te iubesc de mult. Te visam în tranșee…

EA: e sălbatică și dezlănțuită ca o furtună aprigă de vară în stepă, are forța și vitalitatea plantelor care străpung straturile dure și arzătoare de pământ și se încăpățânează să supraviețuiască până la picătura de ploaie salvatoare. Iubește viața cu patimă, fiecare senzație îi biciuieşte cu violenţă fiinţa și știe că timpul nu se întoarce niciodată să-i dea a doua șansă, de asta își smulge cu dinții fiecare clipă de fericire și fiecare rafală de râs sincer și curat. Are apucături de amazoană, orice cal, oricât de sălbatic, ajunge să toarcă blând și calin între coapsele ei ferme și fierbinți. Are apucături de bărbat, dar n-a luat de la ei, de fapt, decât dreptul de a-și croi un drum după propria vrere. E directă ca o sabie înfiptă în inimă și, în același timp, caldă și molatică în mâinile potrivite, în brațele potrivite.

Frumusețea ei zăpăceşte orice bărbat, căci are pielea smeadă și vie, ochii negri și migdalați, părul drept și unduitor, prins în cozi fermecate; oasele chipului ei tânjesc după un ceva indicibil, cântecul pleacă din ea și se înfige în oameni, tulburându-i ca într-o vrajă incertă. E înaltă și mlădioasă, fierbințeala trupului ei se unește cu fierbințeala soarelui și nu există ploaie care s-o stingă. Când intră în râu şi rochia i se lipeşte de trupul tânăr şi pietros, de sânii obraznici şi îndelung modelaţi, toţi bărbaţii îşi doresc s-o pietrifice  şi s-o eternizeze cu privirile lor flămânde. Dar carnea ei aşteaptă electrocutarea cărnii tinere şi aprige a omului croit pentru ea.

S-a măritat de copilă fără să știe ce-i iubirea, așteptând să i se întâmple visul; dar tot ce i s-a întâmplat au fost un război, un soț pe front și câteva rânduri la sfârșitul unei scrisori formale. A muncit de dimineață până noaptea cot la cot cu familia adoptivă a soțului și a așteptat. A așteptat întruna. Până într-o zi când cântecul izbucnit  din el, cel pe care îl disprețuia un pic, cel pe care îi plăcea să-l tachineze și să-l umilească, a făcut-o să se trezească din somn. Lumea în care se trezise era alta și ea era alta; a știut atunci că ea şi lumea întreagă se transfiguraseră sub magia orfică a acelui cântec. Că el era iubitul ei dintotdeauna, cel pe care îl visase, cel căruia trebuia să-i dea mâna și cu care se simțea în stare să înfrunte viața și moartea. Şi-a incendiat trecutul, a prins mâna bărbatului ei şi au pornit la drum, împreună, departe.

Ea e Geamilia, izvor de reverie pentru sufletele inocente  şi neîncercate de viaţă, pansament pentru sufletele crestate de deziluzii şi dezamăgiri crâncene.

*pretext: Cinghiz Aitmatov, Geamilia