EA: Poate de asta nu suport să am oglinzi prin preajmă; poate fiecare oglindire accidentală şi întâlnire cu faţa mea mă aruncă în cele mai crâncene solilocvii. Poate că nu mă mai recunosc demult, poate nu m-am cunoscut niciodată.

E 2 si plouă de îngroapă; mă aşez cu milimetrice precauţii în aşternuturile vechi, cu ursuleţi, care-au înmagazinat toată istoria mea recentă, lacrimi şi solitudini dezolante, râsete în miez de noapte, ciocolată cu lapte şi apă minerală rece. Şi-mi derulez în semi-trezie momente, repar tardiv conversaţii cu repercusiuni ciudate, edulcorez  tonuri, colorez nuanţe, inventez radicalisme, pun piciorul în praguri post-factum. Strat după strat, toată înlanţuirea asta incoerentă care pare a fi viaţa mea capătă, cel puţin în întunericul ăsta umed, acum, un strop de sens şi de coeziune.

Şi, e ciudat, cea mai lungă conversaţie o am cu tine, tocmai când credeam ca între noi niciun cuvânt nu-şi mai are rostul, că mă citeşti din picăturile de cafea vărsate pe lângă cană, din toate tăcerile şi arsurile din ochi. Ar fi trebuit să aruncăm cât mai departe toate cuvintele astea perverse şi versatile, care n-au făcut decât să adune între noi nori denşi de precauţii, confuzii, anxietăţi şi susceptibilităţi. Ar fi trebui să ne inventăm, într-un elan edenic,  propriul limbaj, sa ne scriem propriul dex, să-l memorăm şi apoi să-i dăm foc într-un exces de egoism tandru. N-am urât niciodată cuvintele mai mult ca acum. Sper să le spele ploaia şi mâine să mă trezesc într-o lume mută şi senină.

http://www.youtube.com/watch?v=AJr3FOGNuwY