EA: Intotdeauna ai vrut o bucata din mine, de parca asta ar fi schimbat cu ceva pofta mea de a nu apartine nimanui; si cand m-ai pus sa promit ca, orice s-ar intampla intre noi, o sa te las sa-mi atingi mereu pielea, ti-am promis-o, cu amaraciunea revelatiei ca esti la fel ca toti dinaintea ta.

Acum te dezbrac incet, meticulos si ma uit la tine; imi apropii ochii de trupul tau, ca si cum miopia mea afectiva s-ar fi transformat in una reala. Cotrobai prin toate cotloanele epidermei ca si cum ar fi ultima oara, inregistrez cicatricile si micile derapaje coloristice care ma amuzau mereu si incerc sa gasesc o bucata din tine pe care as pastra-o mereu langa mine, ca un memento. Repet ca intr-o incantatie obscena denumiri de oase…fibula, humerus, cubitus, stern, coastele astea din care ma revendici…As pastra, de fapt, doar o bucata de clavicula (clavicula ta pe clavicula mea, ca in viata). O aleg incantata; e fina, fara denivelari, perfecta in albeata si duritatea ei si tatuez un « l » mic pe care il vad doar eu. «L » de la « lucia », poate (ti-a placut mereu numele meu) sau de la « liniste » sau « libelula » sau « laba ». Dar uite-asa te iau si eu in posesie si toate flacarile alea te vor linge, te vor inghiti hulpave si din marea de conglomerate dure si cenusa voi lua inapoi bucata de clavicula s-o pun la gat, pe un snur frumos, colorat, rosu (ca intr-o parodiere ieftina).

Iti depun pe pleoapele inchise ultima mea privire incarcata de…ce-a mai ramas. Trupul tau nu mai e, in ochii mei, decat sinecdoca imperfecta a bucatii de os pe care o voi purta cu mine. Si cand bucata aia va atarna sacadat la gatul meu, cand isi va lua viata din spasmele mele si-si va potoli setea din apa mea, sa stii ca mi-am tinut promisiunea samavolnic smulsa; da, te-am lasat sa-mi atingi pielea incinsa, pana la moarte.