„lui Aliya lui”, prima și ultima oară…

EL: în supliment la suplimentele Florilegiului personal, a notat cu litere de baclava impresiile ultimei iubiri. Migdalele și siropul de miere nu făceau decât să pună sare pe rană… Uneori a privit continentele ca pe niște insule mai mari înconjurate de multă apă. Consecutiv, a privit insulele ca pe niște continente mai mici înconjurate de și mai multă apă. Nu erau, în fond, decât simple ipoteze adresate abisului încorsetat în ființă. De câte ori era lăsat puțin cu gândurile sale, începea să-și imagineze ultima iubire. Evident, încă n-o trăise. Era prea devreme. Abia putuse consemna – nu trecuse mult – prima iubire… Dar atunci, în acea zi pustie, departe de ochii lacomi ai curioșilor, a luat ireversibil forma perversă a vagabondajului prin imaginar. Trebuie totuși să precizez dintru început, dragă cititorule, că mărturisirea lui m-a luat total prin surprindere. Povestirea lui se născuse cu două vertebre în plus: una – pe care se cățăra ca să intuiască mai bine acoperișul lumii, alta – pe care cobora periodic în pivnițele subconștientului. Dacă ar fi trăit altundeva, aiurea, sau s-ar fi născut mai târziu, situația asta s-ar fi putut rezolva printr-o operație. Dar așa, ghinionist și taciturn, trebui să se consoleze cu situația: un fel de natură moartă cu chitară! Și astfel începu aventura euristică și trebuie precizat că nu era lipsit de oarecare bucurie în montarea acestei… instalații tandre.

O va fi cunoscut pe Aliya într-un lupanar din Matrakuka. O va fi învăluit de la prima ocheadă în aburul gros al dorinței. O va fi purtat apoi pe brațe prin multe camere, cu multe uși și multe baldachinuri. Strada Gării, cea pe care se vor fi ținut de mână pentru prima oară, fără bani, era un fel de „culoarul care te va fi dus din contemporaneitate într-un tărâm profund atemporal”. Va fi părut o ființă prea fragilă, dar cu păcatele Aliyei se va fi putut pava liniștit nu doar drumul spre, ci chiar iadul însuși. Vor fi vorbit enorm și profund, în antractele la carne, despre pești, Coran, droguri, violență, sadism, război, despre vată pe băț și rățuște din bumbac. Nici nu va fi apucat să termine de fapt câte o propoziție, că Aliya va fi fost deja peste el și îi va fi înhățat o ureche între dinți. Ea va fi fost o brunetă vopsită ușor frivolă, dar corectă. Tot ea va fi țipat în cascadă până la epuizare, apoi în cata-strofa mută și tunetul ce îi va fi urmat acesteia, se vor fi potrivit mai bine un cor bărbătesc și un fond simfonic. Țipătul strident al Aliyei va fi putut trece ca atare, aproape indecent. La sfârșit ea va fi fumat pipă în hainele lui. În răstimpuri, vor fi luat-o la picior printr-un lan de grâu mov de la marginea orașului și câinii se vor fi aținut după ei ca un cortegiu funerar după turla moscheii. Alteori vor fi băut cafele ilegal de tari încercând să rămână treji și pustii. Cu ochii în zaț, vor fi gândit că asta va fi putut fi ultima iubire și zâmbetul li s-ar fi putut transforma treptat într-o cicatrice sibilinică…

Noaptea trecu până la urmă fără mari incidente iar omuleții albi care se foiseră permanent prin deschizătura ușii dispărură odată cu ivirea zorilor de parcă ar fi fost rodul imaginației unui nebun. Când i-a murit prima iubire, lui Kresimir i s-au sfărâmat genunchii. Rudele s-au descotorosit de el, mai întâi amabil, în primul sanatoriu de boli amoroase ieșit în cale. După primele zile supravegheate chimic, l-am chemat în cabinet pentru o dare de seamă amănunțită. Kresimir s-a așezat la masa mea și a început să mă bombardeze cu întrebări. Ce fac acolo, de cât timp sunt în oraș, ce lucrez, pe unde am călătorit, cum de am ales Banja Luka, dacă am prieteni, dacă am o iubită?… I-am rămas dator cu toate răspunsurile…   

Uneori, când se lasă seara peste Balcani și aud în depărtări gemetele imamilor chemând lumea la introspecție, îmi imaginez cum Kresimir va fi trăit să vadă că prima lui iubire nu va fi fost ultima…

carpe diem

EA: Aerul e incarcat de feromoni, in curand va fi furtuna; incep sa te dezbrac din lift, sa-mi strecor degetele prin tesatura camasii tale pana ajung la piele. Degetele mi se lipesc de pieptul tau, de parca acolo ar fi locul lor firesc si nu mai pot sa mi le iau inapoi, sa le fac ale mele. Buzele mi-s incinse si febrile si te cauta, haotic, fara tinta, sa se zgarie de fiinta ta si sa-si gaseasca o casa. Trupul meu tot tanjeste sa se topeasca in trupul tau tot, maine ai putea sa ma porti in tine pe stradute, sa ma iei cu tine la job, sa ma tii aproape cat sa curg odata cu cuvintele, din tine.

Azi eu detin controlul, azi tu taci si te supui complice; azi natura si instinctul isi fac parte; azi ratiunea doarme; azi nu se fac planuri si proiectii; azi nu suntem decat prelungirea epidermelor noastre incinse si senzuale, azi doar pielea pe piele exista, azi doar apa din apa isi ia forta. Azi nu fac decat sa ma asigur ca intru in tine, cat sa nu ma mai uiti niciodata; azi eu capat o farama de imortalitate; azi stiu ca te vei gandi la mine pana la sfarsitul lumii, pentru ca pur si simplu nu vei putea altfel. Azi doar simt ca o sa mor intr-o zi si incerc sa-mi smulg o particica de viata din viata ta. Si tu faci la fel, e o lupta acerba, fiecare molecula din tine si din mine tanjeste dupa aer.

Azi vreau sa musc din tine, sa curga sange, sa te doara; azi vreau sa las sa picure ceara fierbinte pe tine; azi vreau sa scriu cel mai rafinat manual de torturi si sa apuc sa-l experimentez pe tine; azi luna pare plina si eu incerc sa rup o bucata din ea, cat sa pot dormi.

Azi te-am iubit si te-am urat cel mai tare.

http://www.youtube.com/watch?v=yaUwrIyKiNk&feature=related

proces verbal de predare-primire (2)

EA: Ti-am promis sa-ti mai spun ca:

1.toata viata mi-am dorit sa fiu baiat; in copilarie, mi-am sfasiat picioarele tarandu-ma in genunchi – ca asa spunea o legenda auzita de mine – spre locul din care bea apa curcubeul, doar ca sa capat insemnele masculinitatii. Tot ce-am capatat au fost: o bataie buna de la bunica-mea, spirt pe rani deschise si bandaje peste genunchii distrusi.

2.ca o consecinta a celor de mai sus, trebuie sa stii ca ma imbrac mai mereu in blugi si tricouri/hanorace, ca nu am nici o urma de cochetarie (nu denigrez conceptul, e ceva dupa care am tanjit mereu), ca-mi repar centrala sau rezervorul de la toaleta, daca trebuie, ca-mi mut mobilele prin casa si-mi car singura baxurile cu apa. Partea surprinzatoare este ca sub hainele mele lalai si dezlanate se ascunde un trup frumos, fierbinte si feminin si tu o sa ma iubesti fix asa cum sunt, baietoasa si voluntara.

3.am cele mai faine surori din lume; suntem diferite ca de la cer la pamant, dar suntem unite si fiecare da cu celelalte de pamant, in felul ei, atunci cand se impune. Ne spunem lucruri, aproape toate lucrurile, deci vei avea un test dur de trecut. Nu-ti face griji, am senzatia ca am ales bine, nu cred ca vei intampina mari probleme.

4.mi-e frica de spitale, e o poveste lunga, dar, de cate ori ajung in unul din ele, ma lipesc de un perete panicata si simt ca o sa ma scurg incet pana nu mai ramane nimic din mine. Am nevoie sa ma tii de mana in momente din astea si sa vii cu mine si eu promit ca voi face la fel; de fapt, nici nu as putea face altfel, te-as pazi zi si noapte daca ti s-ar intampla ceva rau.

5.n-as suporta sa ma minti vreodata, pentru ca in momentul ala va disparea tot; se naruieste zi de zi, ireversibil, tot ce-am incercat sa construim vreodata. Sunt o fire puternica, poti sa ma lovesti in cap cu orice adevar, dar minciuna ma va eroda incet si ma va indeparta si de tine, si de mine-cea-adevarata. Si va trebui sa te parasesc.

6.piata este pentru mine locul cel mai firesc de pe planeta; ia-ma de mana sambata si hai sa cumparam mere, telina si morcovi. O sa fiu ca un copil printre tarabe si o sa te incarc cu sacose; o sa ne intoarcem acasa, o sa ne punem un pahar cu vin, o sa sporovaim si-o sa pregatim masa, pentru ca, nu ti-am spus inca, sunt innebunita dupa gatit. Daca as avea o bucatarie cum imi doresc, probabil as dormi in ea de fericire si  zilele noastre s-ar scurge ca un sir lung de mese-cu-prieteni; prietenii tai si ai mei, la comun, suna asa fain…

7.lasa-ma sa-mi intind pe sarma, din cand in cand, vulnerabilitatile; toata viata mea a trebuit sa fiu tare, sa duc lucruri in mine, dupa mine, simt nevoia ca, din cand in cand, sa-mi scot fragilitatea din adancuri si sa ma uit in ochii ei ca sa ma pot intelege pe mine. Si-as vrea sa fac asta cu tine de fata, fara sa ma simt aiurea.

8.hai sa alergi cu mine in parc sau pe stadion, te rog; si hai sa facem dusul impreuna, dupa.

9. o sa te duc la brasov sa-ti arat locuri, locurile batute de mine toata copilaria-liceul-facultatea. O sa-ti placa foarte tare in “panda”, sunt sigura.

10.imi plac foarte tare copiii si ei ma plac foarte tare pe mine. S-ar putea ca intr-o zi sa vreau unul cu tine; dar sunt sigura ca, intr-o zi, si tu vei vrea unul cu mine.

11.sunt innebunita dupa cimitire (nu ma intreba de ce, nu sunt o fire morbida, poate pentru ca mereu mi s-a parut ca numai acolo linistea are culoare). O sa te duc prin cimitire, in orice loc am merge, o sa citim nume de oameni disparuti si-o sa construim scenarii despre vietile lor; si e ca si cum ar capata carnalitate din nou (“carnalitate”, nici nu stiu daca exista cuvantul… verifici tu, te rog?)

12. imi place sa rad. Razi si tu cu mine, face bine.

13. nu ma sperie moartea, dar ma sperie foarte tare gandul ca as putea imbatrani urat sau m-as blaza; nu mi-ar fi frica sa-mi tai venele, atunci.  Ma lupt in fiecare zi sa raman vie, din carne, oase si sange (cum imi place mie sa spun).

N-am zis mai nimic bun despre mine, dar ai tot timpul sa descoperi singur…

proces verbal de predare-primire

EA: Eu, lucia, declar pe propria raspundere ca:

1. nu am niciodata varsta din buletin; s-ar putea ca, uneori, seara, sa citesti batranete in ochii mei si dorinta de neantizare; s-ar putea ca, uneori, dimineata, sa nu faci fata efuziunilor si rasetelor si poftei de viata. Nu pot sa-ti garantez o paritate tinerete/batranete, dar iti asumi si tu niste riscuri, nu?
2. inca dorm cu sticlele de apa langa pat si, probabil, o voi face toata viata; nu-mi cere sa beau din pahar, te rog, e peste puterile mele. A, nu am pat, doar o saltea mare pusa in mijlocul camerei, unde eu ma simt foarte acasa. In asternuturi, s-ar putea sa dai mereu de carti, creioane, ciocolata, coji de portocale, servetele sub perna etc. E mereu dezordine, dar e mereu curat.
3. am destul de des cosmaruri; daca incep sa tremur sau sa tip sau sa plang in somn, tot ce trebuie sa faci este sa ma tii strans in brate. Imi revin imediat ce simt caldura. O sa stau o vreme inclestata de tine, probabil, dar o sa incerc sa nu te stresez prea mult. Si nici carentele afective n-o sa incerc sa mi le repar prin tine, asta e treaba mea, trecutul meu, incerc sa te tin departe de tot.
4. sunt destul de aiurita; o sa ma intorc de multe ori din drum ca am uitat lucruri, gazul aprins, cheia in usa sau usa deschisa, o sa ma impiedic pe strada, o sa te sun chiar si cand nu de tine vroiam sa dau etc. Te descurci, esti baiat mare.
5. sunt nehotarata si labila (dar nu in aspectele importante, doar in flecustete): o sa ma razgandesc de mii de ori inainte sa decid unde plecam, daca plecam, s-ar putea sa vreau sa ma intorc din drum, sa schimb biletul de avion, sa anulez hotelul etc. Dar reactionez bine la argumente, fii persuasiv.
6. imi place mult sa merg si sa vad; o sa plecam cat de des o sa putem in orasele faine, departe, unde eu o sa ma extaziez ca o retardata si o sa fiu foarte fericita; o sa intru din senin in vorba cu oamenii si ei or sa ma placa. Va fi foarte frumos, iti promit.
7. am perioade cand nu o sa scot nasul din carti (acum mi s-a pus pata pe scris, trebuie sa ma incurajezi, pana vineri am de trimis un eseu), dupa care o sa declar ca urasc fictiunea si ca vreau niste viata adevarata prin vene. Si-o sa te tarasc dupa mine sa cautam ceva viata, pe undeva.
8. imi place sa fac dragoste, intruna, daca se poate, numai cu tine, definitiv. Imi place sexul semantic, adancit, experimentat pana la ultimele limite. Dar esti ludic si tu, ne vom descurca.
9. urasc prostia, o sa sar in tavan de multe ori, s-ar putea sa ma cert cu cretini pe strada, sa ma bat cu unii, sa fiu acuzata ca sunt agresiva etc. Ar fi bine sa ma iei pe sus, daca sunt cu tine. Daca ajung cu vanatai acasa, te rog sa nu ma culpabilizezi, nu pot fi altfel.
10. vara, imi place berea, iarna, imi place vinul rosu, tare, sec. Nu-mi aduce flori, adu-mi mereu o sticla de vin frantuzesc sau chilian (multumesc).
11. imi place cafeaua (o sa-ti devoalez, intr-o zi, simbolistica asta speciala a cafelei); s-ar putea ca la 10 seara sa pun ibricul si sa fac o cafea doar ca sa miroasa a casa si bine; sau la doua dimineata sa ma gasesti pe balcon, adulmecand o cana colorata cu dungi si ascultand orasul. O sa vin in pat, de multe ori, mirosind a cafea, pentru ca imi frec pielea cu granulele aromate, pana la sange, sa ma trezesc.
12. sa ai mereu o ciocolata ascunsa undeva, te rog; mai am caderi de glicemie si trebuie sa-mi dai urgent ceva dulce.
13. toata viata mea e o lupta perpetua sa raman verticala, inocenta, calda cu oamenii, altruista. Nu stiu daca-mi iese, dar ma straduiesc sa fiu un om bun si onest.

Iti mai zic si maine; ma iei?

iubitului meu, morfeu

EA: Undeva, intr-un colt obscur din creier, stiam ca visam; si ca tot uratul asta care se revarsa peste mine sa ma inece ar disparea, daca as putea deschide ochii; dar nu reuseam sa scap, ma izbeam intruna de pereti ostili cu asperitati accentuate. Si-am intins mana sa te caut, cum am mai facut in atatea dati; capul meu pe umarul tau, obrazul meu lipit de pielea ta imbibata de somn si calm, asta m-ar fi facut sa ies din cosmar. Deja miroase a viata, capul imi coboara peste tine, cautand un loc mai moale si mai confortabil, unde sa simt respiratie regulata, caldura, familiaritate, afectiune. Pielea noastra a comunicat mereu mai bine decat am reusit noi vreodata prin mii de fraze si structuri verbale alambicate. Imi iau din linistea ta, pe care o simt mai degraba olfactiv si tactil, si incerc s-o transfer in lumea mea nelinistita, care inca ma tine captiva. Si e o stare ciudata, as vrea sa ma smulg de-acolo, dar, realizez intr-un puseu incetosat de rationamente si ganduri, ca poate nici tu nu esti acolo, langa mine. Si nu mai stiu din care vis vreau sa scap si in care vreau sa intru, nu mai stiu unde sunt, cine sunt si cum as putea sa deschid ochii. Oricat de ciudata e realitatea asta de care am fugit aseara las cu un somnifer, prefer certitudinile. Intotdeauna mi-au placut certitudinile, chiar  daca m-au lovit in moalele capului; am revelatia, in somn sau in cum-s-o-fi-chemand ce mi se intampla ca, da, cred ca am un handicap sever, imi lipseste simtul realitatii, intr-un fel ciudat, doar cand vine vorba de bipezii din jurul meu, pe care-i creditez mereu prea mult. Incerc in continuare sa ma trezesc, stiu ca as vrea sa fiu pe balconul meu inecat de soare, amestecand intr-o cafea densa, neagra, amara si lucida si uitandu-ma la randunelele care au sa plece curand. Dar, ciudat, nu mai vreau sa ma trezesc, oricare ar fi visul in care sunt cufundata, e mai bine asa. Nici macar acum nu m-am trezit, in ciuda aparentelor.

Dap, Morfeu asta, pe care il curtez de-o viata, ar trebui sa-si dea jos cununa lui de maci, sa-si puna un halat si sa inceapa naibii sa prescrie somnifere cu nectar si ambrozie.

orbire

EA: Stau sub dus pana simt aburii cafelei si ies pavlovian si repezit; ma intrebi ce vreau sa port azi, iti surad complice si-ti spun ca niste dungi rosii pe alb ar fi perfecte pentru arsita de-afara si storurile noastre trase, care filtreaza lumina si ramasitele unei veri care nu se mai termina. Privire obturata si simturi deschise plenar (intotdeauna m-am gandit ca trebuie sa fie fantastic sa fii orb si sa faci dragoste, cand toata lumea ti se chirceste in varfuri de degete care iau in stapanire teritorii de senzatii).

Caimac fierbinte in adancitura din clavicula, imprastiat, aranjat si rearanjat cu o atentie de savant cartograf devorat de pasiunea pentru meseria lui: avem insule, mari nedescoperite, munti, lacuri vulcanice, chiar si un desert cu dune. Imi descrii geografia asta miscatoare, dar nu cu vorbe, pe care le urasc, ci cu fierbinteala limbii tale indragostite de pielea mea cafenie. Rup jocul si incep sa rad: ma simt – iti spun printre hohote – ca o casa superba si uriasa in care proprietarul – pardon,chiriasul  –  isi amenajeaza cu minutiozitate si rabdare o singura camera. Doar acolo vrea el sa locuiasca, restul nu-l intereseaza.

Mana ta peste gura imi striveste buzele cu o violenta autentica si ma face sa-mi inghit cuvintele; te musc cu pofta de palma si simt gust de piele sarata si tanara, rascoapta la soare, care mai are fire de nisip strecurate in pori; aproape reusesc sa simt mirosul sevei din macii culesi si daruiti acum cateva zile. Nu vad nimic, nu am decat palma asta intre dintii mei si-n ea trebuie sa te ghicesc pe tine tot; si-mi plac jocul, si conventia, si tot esafodajul asta de constrangeri carora ne supunem vorace.

Mainile tale se misca incet si bland, ma deseneaza, prima data, apoi ma sculpteaza, apoi parca ar vrea deja sa ma transforme in altceva: azi vreau sa fiu libelula, fa-mi aripi sidefii si da-mi drumul sa zbor in aerul fierbinte, e prima si ultima mea zi de existenta. Da, mainile tale sunt doua, apoi patru, apoi opt si continua sa se multiplice cu o viteza direct proportionala cu vertijul in care ma tarasc. Inventam muzici si ritmuri noi, trupurile noastre capata autonomie, se manifesta cu o vointa atat de categorica, incat ne dau deoparte si-si urmeaza traseul hipnotizant. Intruna, intruna, intruna.

Imblanzim timpul, il domesticim impreuna si-l dam afara din fiinta noastra, pana devenim atemporali, subjugati doar de senzatii si placere genuina. Ar trebui, probabil, sa se faca seara si-mi place la nebunie ca pot orbecai in intuneric cand vreau eu, imi place forma pe care crepusculul e constrans sa o ia, cabrat in esarfa alba cu dungi rosii, din bumbacul cel mai fin. Si-mi place si privirea portocalie de dupa.

http://www.youtube.com/watch?v=-b8brVSAAQA&feature=fvsr

azi m-am gandit intruna la tine

EA: Am vazut odata brate sfartecate intr-un accident; vene sfasiate si pulsande, imprastiindu-si ultimul sange pe iarba; piele delicata murinda; priviri din ce in ce mai stravezii, din care viata disparea ca si cum n-ar fi fost niciodata. Am vazut moartea si totusi mi-e frica. Mi-e frica de cate ori se lasa intunericul; mi-e frica de demonii din mine, care ies pe strazi si pe care nu-i mai pot controla dupa ce vine noaptea. Mi-e frica sa-mi inchid pleoapele si stau cu privirea tintita in albul peretilor pana dimineata. Mi-e frica sa respir, am uitat cum e sa tragi aer in piept si sa-l lasi in voie afara. Si doare tot, cateodata, tot ce poti face e sa inchizi usa cu o mie de lacate si sa nu mai stii de nimeni, ca si cum ai avea o boala incurabila si incerci sa-i protejezi pe cei din jurul tau.

Ma uit mereu la oamenii de langa mine si recunosc privirea haituita, privirea angoasata si stiu ca suntem multi, doar ca ne prefacem ca nu ne stim; ca nu ne cunoastem; ca suntem teferi si ok. Priviri in gol, priviri obosite, priviri care incearca sa lase urme pe geamul metroului, pe bordura trotuarului, in oglinzile din restaurante, oriunde. Sa se dezbare de tot ce e rau si amenintator.

Azi doare tot; ma gandesc la tine si stiu ca nu mai esti demult, ca oasele tale probabil sunt deja descarnate si asteapta sa se faca pamant. Ma gandesc ca in ziua in care am aflat ca ai murit am fumat si am vrut sa dispar. Imi amintesc zambetul tau larg si fara rezerve si vorbele tale bune. Ma incalzeste blandetea ta care s-a imprimat in amintirile mele, care mi-a imbibat atatea nopti de singuratate. E un text haotic, dar este pentru tine. Azi m-am gandit mult la tine si vreau sa stii.

http://www.youtube.com/watch?v=pudOFG5X6uA&feature=related

boala de iubire

“Je ne veux plus rien de vous, je suis une folle de redire les mêmes choses si souvent; il faut vous quitter et ne penser plus á vous; je crois même que je ne vous écrirai plus. Suis-je obligée de vous rendre un compte exact de tous mes divers mouvements?”

EA: Cand simti ca oasele ti se calcineaza; ca sufletul vrea sa se dea cu capul de coaste si sa moara, iar trupul vrea sa traiasca si nu poti rezolva oximoronul dureros care ai ajuns; cand porti in tine cenusa: cenusa in vene, cenusa sub frunte, cenusa in cerul gurii, cenusa in plamani. Cand vrei sa te neantizezi si vrei ca talpile tale sa nu mai atinga niciodata vreo suprafata orizontala. Cand vrei sa te  instrainezi, sa nu mai vezi pe nimeni, sa nu mai auzi nimic, mai ales propriile-ti ganduri, care nu mai adorm niciodata. Cand porti dupa tine o carcasa golita si lumea, care pana mai ieri avea sens si coerenta, a ajuns o masa amorfa, irecognoscibila, rece si urata; cand… atunci se cheama ca esti bolnav de iubire (in sensul kirkegaardian al “bolii de moarte”).

Si-atunci deschizi si redeschizi o carte si afli ca nu esti nici primul, nici ultimul; ca starile tale contradictorii si paroxistice nu sunt unice si irepetabile, chiar daca destinul tau e unic si irepetabil; te ingropi in frazele unei femei care-si plange durerea pana ii seaca lacrimile, pana i se usuca sufletul; care frazeaza in registre complet diferite, care se indigneaza si cerseste, care se revolta si pleaca obedient capul in fata iubirii, care se dezgusta pe ea insasi pana sa ajunga dezgustata de cel ce i-a provocat atata suferinta (caci,  spre final, eu sper sa fi citit printre randuri inceputul procesului de de-cristalizare stendhalian).

Sunt cele mai emotionante (pentru mine) si autentice scrisori de dragoste pe care le-am citit; si, de la o etapa la alta, le redescopar cu si mai multa empatie, cu si mai multa visceralitate. Mariana Alcoforado, calugarita portugheza cu o poveste de viata dureroasa in spate, se indragosteste iremediabil de flusturatecul marchiz Noel Bouton de Chamilly, care se reintoarce in Franta, la iubita lui frantuzoaica, fara nici o strangere de inima sau vreun regret; care raspunde cu maculatura rece si descarnata celor cinci arzatoare scrisori. Care ramane de piatra in fata dragostei adevarate sau care, pur si simplu, este incapabil s-o recunoasca si s-o pretuiasca.

Nu stiu cum se vindeca boala de dragoste, cred ca este o lupta crancena pe cont propriu; unii se sinucid, tributari unui pagubos model werther-ian, altii se reindragostesc, iar altii raman pana la moarte intepeniti in acelasi timp si-n acelasi sentiment (doar am citit toti Dragostea in vremea holerei…). As da orice sa stiu ce-a fost in sufletul Marianei Alcoforado, pazind zi de zi poarta manastirii ordinului Sfintei Clara pana la 83 de ani. Si pazindu-si inima, doar ca nu stiu daca de amintire sau de viata care ar fi putut sterge amintirea.

*Scrisorile portugheze ale Marianei Alcoforado, traducere minunata a Veronicai Porumbacu (poeta)

ma vie est ailleurs. avec toi.

EA: S-au asezat la o terasa si m-au trimis inapoi la masina sa-mi recuperez portofelul; zapacita si nauca, imi uitasem geanta cu totul. Traseu destul de necomplicat, cu cateva volute, smulgere rapida de acte si identitati profane de pe bancheta din spate si confuzie totala. Stau in mijlocul strazii si-mi dau seama, previzibil, ca nu stiu sa ma mai intorc, ca ei ma asteapta si poate se vor speria, ca telefonul l-am lasat pe masa lor, langa ceasca de cafea inceputa, ca vine seara si, peste toate, mai incepe si sa ploua.

Promotie de ciocolata pe strada; primesc doua portii, nu stiu de ce, probabil am zambit frumos si cazut-din-luna; musc cu disperare din prima tableta, dintii patrund carnea tare de ciocolata neagra si ajung la miezul tandru de menta. Mi se intinde o a treia bucata; un chip ascetic ma indeamna, intr-o frangleza irezistibila, s-o iau, par mancatoare profesionista de ciocolata.

Stie ca m-am pierdut, ma ia sub umbrela lui, imi prinde bratul cu fermitate, imi da telefonul lui; trimit un mesaj ca sunt ok si ca ne intalnim la hotel, sa nu ma astepte. Merg hipnotizata langa el, fara sa inregistrez nimic din ceea ce vad sau se perinda pe langa mine. Imi vorbeste intruna, tonul lui cald si sacadat imi usuca ploaia din par. Coboram trepte, intram intr-un loc cu lemn cafeniu si lumina difuza, cu un fado care imi sparge pojghita de la primele acorduri si-mi comanda vinul; stie exact ce vin imi place, imi spune, se vede in culoarea ochilor mei, in maxilarul inclestat, in pielea bronzata, in muschii vii ai bratelor.

Se uita la mine clar, cu seninatatea si directetea si fericirea barbatului care se indragosteste; simt asta si-mi plec privirea, nu am mai vazut asemenea ochi si asemenea sinceritate de-o vesnicie, nu mai stiu sa ma descurc cu frumusete si firesc. Toate atingerile lui sunt calme si blande si transmit ca avem, practic, toata noaptea inainte, toata viata inainte; si-mi spune ca sunt foarte frumoasa, ca, probabil, curg ca o ciocolata onctuoasa topita la foc mic. Cuvinte cantate cu langoare portugheza mai strapung din cand in cand vraja si-mi aduc aminte unde sunt. Imi clatin capul uneori si cred ca visez, dar e mana lui calda langa mine, e paharul cu vin, ciocolata care capata forme moi de la atata ardoare muta. Ma prinde usor de cot si ma duce acasa si nu pot sa ma impotrivesc.

Unde naiba esti ? Si cum te cheama ?

hic sunt leones

“-Magicianule, ea e a mea! Se opri o clipa, si apoi continua cu glas mai potolit, aproape rugator: De doua ori m-a trezit din moarte, si ce as fi fara ea, decat mort, a treia oara?” (printul Lir)

EA: Am citit cartea asta cand deriva ajunsese la climax; si am reusit sa ma cartografiez cu o precizie, luciditate si voluptate aproape diabolice; am citit-o cu toate moleculele, cu toti senzorii in alerta. Am citit-o, mai ales, cu toate varstele, experimentate inca sau nu: cu inocenta si curiozitatea de copil, cu amaraciunea si semi-blazarea adultului care se vrea smuls din marasm, cu intuitia dezastrelor si iminentelor  definitive tipice unei sexagenare; am citit-o razand si amuzandu-ma, recunoscand jocuri subtile de scriitura si imaginar, de ludic, parodic si auto-referentialitate;  am plans la pagini intregi de poezie pura, traduse inegalabil de Mircea Ivanescu (nimeni in afara de el nu ar fi putut transpune in romaneste asemenea randuri).

Intr-o zi, singura licorna de pe lume afla ca este singura licorna de pe lume, ca toate suratele ei au fost luate prizoniere si duse in necunoscut de catre Taurul Stacojiu. Asa incep sa se depuna straturi peste straturi de intamplari, de poezie, de tovarasi de calatorie, precum magicianul stangaci-plin-de-latente sau Molly cea inteleapta-si-empatica, sau printul Lir sau intunecatul rege Haggard. Peste tot licorna trezeste viata, smulge din inertie, din amorteala, din letargie, trezeste iubirea cea mai profunda, adoratia cea mai sincera, lumina cea mai pura. O lume intreaga renaste gratie ei si licornelor eliberate din spumele marii captive.

Reteta livresca este perfecta: straturi suprapuse de mitologie, de bestiar medieval (grifoni, harpii, dragoni, capcauni, gorgone),  aer de chanson de geste, dar si de bildungsroman, chiar de roman picaresc, pe alocuri, tonul exagerat-languros al liricii trubaduresti, scene biblice luate in raspar, cuminte si aseptic, formule propp-iene recognoscibile in forma pura sau ironic-parodica, imitare voit-stangace de roman noir; hohote de ras la dialoguri, hohote de plans la scene construite cu o sensibilitate care  sa-ti rupa inima. Si, peste toate, tesatura fulguranta si inefabila a poeziei. Cartea asta este pur si simplu o poezie.

Pentru mine, insa, e gura de aer de care aveam nevoie; am dat la o parte zgura de sordid si cvasi-amorteala in care ma inchistasem si am descoperit teritorii intregi insorite, luminoase, albe, curate. Sunt o intindere uriasa cu insule de inocenta si puritate (inca) bine infipte in fiinta mea. Si aveam nevoie de confirmarea asta, fie ea si mediata de o carte. Era nevoie de o licorna sa-si apropie cornul magic de inima mea sfasiata (a mi se scuza caderea in patetismul cel mai autentic). Si inca mai astept printul care sa se ofere sa-l visez doar ca sa-mi curete lumea onirica de monstrii care mi-o maculeaza in fiecare noapte.

*Peter Beagle – Ultima licorna

http://www.youtube.com/watch?v=t7d8MZ1OXwE&feature=related