EA: Urc in primul vagon, fidela automatismelor mele locomotorii matinale, ma asez in usa dupa inchidere si-mi tin nasul in carte, n-am chef sa vad nimic. Ochii imi cad pe niste camperi de vizavi, din usa cealalta, si-mi aduc aminte modelul, unul vechi, l-am vazut intr-un magazin in Londra; am vrut sa cumpar pantofii aia, chiar daca n-as fi avut ce face cu ei, ca erau marimea 42. Si i-am revazut in picioarele unui spaniol, anul trecut, intr-o cafenea din Montmartre, era sfarsit de noiembrie, un loc frumos, rumoare si caldura… memoria asta involuntara, imi joaca mereu feste. Hmmm, ochii posesorului imi masoara si ei, in mod vadit amuzat, camperii (suntem niste snobi, amandoi, dar dotati cu oaresce umor si autoironie, asta-i reconfortant).

Ne studiem cartile si ne zambim iar: eu citesc Noua dezordine amoroasa (incet, cu notite, cu creion in mana), el, Confesiunile unui cafegiu; imi plec privirea spre randurile mele si ma gandesc, in timp ce ingurgitez reflectii despre tragismul orgasmului masculin, daca nu cumva el zaboveste asupra unui pasaj in care se descriu amestecuri de soiuri de cafea bine prajita; mi-e brusc pofta de o cana plina, aproape ca l-as invita la cafea.

Coboram la Victoriei, amandoi, iesim amandoi spre Paris; urcam amandoi scarile pe jos, cu cartile in mana si cu degetele noastre pe post de semn de carte. Eu o iau spre birou, el traverseaza, dar fiecare intoarce capul dupa celalalt. Ramanem pe buze cu un zambet contagios si radiant, usor tamp, probabil fiecare il va purta astazi cu o scanteie amara de nostalgie, melancolie si regret.