EA: A nu stiu cita duminica in care as vrea sa dorm; insomnia imi da picioare in cap si ma arunca de pe saltea. Sfirsesc cu o cafea in mina, pe balcon, inca intuneric, inca miros de toamna si crepuscul, inca tipete indescifrabile de pasari care pleaca sau care ramin, nu-mi mai dau seama. Imi trag pantalonii de trening pe mine, tricou si hanorac si adulmec parcul pustiu la 6 si ceva dimineata. Ma gindesc ca poate violatorii au obosit de la atita asteptare si s-au retras spre vastele lor apartamente; pustiu in mijloc de oras, pustiul cel mai pur si frumos in Bucurestiul asta cuprins de obicei de nebunie.

Incep sa alerg; nu am casti pe urechi, vreau sa simt linistea toamnei in parc; e frig ca naiba si bate vantul, dar corpul mi se incalzeste, muschii tresalta, ochii inregistreaza alei care se tot bifurca din aproape in aproape, copaci care-si pierd frunzele, iarba care se usuca. Ma gandesc la Tampa mea care innebuneste de culori toamna si mi-e brusc dor de casa; imi dau seama ca nu mai am casa demult si alerg tot mai tare, tot mai disperat. Inima imi bubuie in urechi, gitul pulseaza, imi simt singele vibrind, tendoanele isterizate, muschii pe care pina acum nu i-am descoperit. Imi simt trupul ca pe un cumul de senzatii si febre si extinctii. Respir si transpir, intruna. Ma arunc in iarba uscata pe hanorac, un ciine vine sa ma adulmece si sa ma linga pe fata; un stapin pensionar-fara-somn vine sa-l ia de pe mine, cerindu-si, politicos, scuze. Oare de ce, de la un moment dat incolo, oamenii batrini nu mai pot dormi??? Oare de ce eu nu mai pot dormi, de atita vreme?… Daca cineva m-ar intreba acum ce-mi doresc cel mai tare, i-as spune ca vreau o camera linistita si fara ferestre, un pat cu asternuturi curate, un barbat care sa ma tina in brate si mult somn… Dar sunt doar eu in iarba, splendoare in iarba uscata si aproape-moarta.

Plec spre casa; e inca devreme pentru orasul asta, se doarme si se viseaza frumos; picioarele imi tremura de la un efort cu care nu mai sunt obisnuite, narile adulmeca aburii unei a doua cafele. Imi iau una, cu un leu, de la un automat, stau pe un trotuar si o beau. Oamenii dorm inca, incepe sa ma angoaseze diferenta asta de fus orar intre mine si toti ceilalti. Ma gindesc cu voluptate la citiva pe care-i  stiu, imi imaginez care cu cine doarme, pe ce parte a patului, pe ce cuta a pernei, pe ce fateta a vietii si devine totul si mai ciudat; brusc, cind orasul capata viata si forma, eu sunt deja obosita. O sa ma duc acasa, o sa fac un dus, o sa mai pompez o doza de cofeina si o sa merg la film. Mereu, in linistea si pustiul salii de cinema, la un matineu, imi dau intilnire cu mine.