EA: Nu stiu sa gasesc definitii, sa clarific cu rigla si compasul contextele in care ma aflu, sa masor cu ruleta distanta dintre ceea ce am fost si ceea ce am devenit, la un moment dat; ma deplasez mereu pe nisipuri miscatoare de relativisme si nuante multiplicate ingrozitor. Ceea ce stiu, insa, este sa-mi identific cu precizie matematica cele cateva situatii-limita pe care le-am trait si care m-au aruncat, de fiecare data, intr-o alta etapa a existentei mele. Sambata am trait ultima experienta de acest gen si, pentru prima oara in viata mea, nu stiu daca traseul va fi ascendent, ca altadata, sau descendent. Sunt intr-o amorteala din care mi-e teama sa ies, amorteala ciobita de ras care nu mai seamana cu mine, de plans care nu ma mai izbaveste; ma misc ca un automat, abulica si incredibil de confuza.
De data asta ma simt ca un cobai, ca si cum cineva s-ar distra cu mine, ca si cum as fi supusa unui pervers test suplimentar de anduranta; ma simt asa, mitologic vorbind: sunt blocul de fildes pe care Pygmalion il alege pentru Galateea; incepe sa ciopleasca si, cand statuia prinde contururile dorite, isi da seama ca avea nevoie de un bloc mai mare ca sa se poata indragosti de ea. Si, nu, nu o ia de la capat, ci, intr-un joc dadaist de-a creatorul suprem, incepe sa sculpteze cu dalta aerul din stanga, din dreapta, din sus si jos, ca si cum ar fi o prelungire a materiei dure pe care o are de imblanzit. Se joaca, protocronist, de-a fiintarea. Iar eu, viitoarea-Galatee, am de ales: sa refuz sa ma nasc din nebunia lui si sa raman un proiect abandonat sau sa intru in joc, sa adun aerul si sa-l solidific, sa capat forma perfecta pe care el, Jucatorul-Suprem-de-a-Viata-Mea, vrea sa mi-o dea. Si intr-o situatie, si in alta, sunt la un pas de a ma face praf de stele; cu putina sansa si o Pythie empatica, pot, in schimb, deveni versiunea mea superioara.
Deci, stau amortita in mijlocul drumului, la rascruce, si cuget.
Alteritateindoi's Blog 
Apr 23, 2011 @ 13:09:05
Cum canta Erykah Badu, oh what a day, what-a-day-what-a-day.
Mi-am hipertrofiat si eu papilele gustative , la un moment dat, pentru o clipa ca asta , de gust pronunţat şi absolut al confuziei, al culorii, de răsuflare umană absolută.
Zambeam si glumeam sincer, dar cam nu stiu cum.
Era ca si cum as fi vorbit si as fi facut baloane de guma in acelasi timp.
Pendulam in contratimp, totusi, diferentele de material si de greutate ne faceau sa ne comportam diferit. Momentul de echilibru putea fi numai momentul de nemiscare. De liniste.
Poate ca-s multe de zis. Poate ca nu-i nimic. Poate-s decat obosita. Poata am avut loc prea mult sa stau sa-mi rumeg viata ca pe o guma de mestecat, pana si-a pierdut gustul :p
In concluzie, sunt apta de a ma identifica cu o alta persoana :))
Si totusi..
Sa te trezesti intr-o dimineata eliberat de tot.
Nu prea reusesc sa imi adun bine gandurile…sunt cam batute de vant. Ce-am scris aici nu e cu nimic mai complex decat fluxul constiintei, asa ca are mari sanse sa nu rezoneze cu alteritate.
Voila… dans un desert, le desert de mon coeur.
Apr 25, 2011 @ 12:08:21
fluxul constiintei rezoneaza cu orice/oricine… in fond, dicteul e una dintre cele mai autentice forme de autocunoastere… socrate si breton, trecindu-si, tacut si empatic, un pahar cu absint, pe undeva, printr-o crisma obscura si autentica…
p.s. place mult emilie simon!