Chiar daca nu-i chip viata sa ti-o croiesti cum vrei,

macar incearca totusi,

fa tot ce poti; n-o terfeli

in searbede relatii cu orice fel de lume,

In gesturi agitate si-n vorbe irosite (Kavafis)

EA: Azi  a plouat crincen; cu picaturi reci, cu cuvinte lipsite de invelisuri protectoare si benigne, nude in cruzimea lor, cu frustrari si reprosuri, cu zgura si acid care mi-au topit pielea; am mers mult pe strada si-am lasat apa sa ma spele si vintul sa ma spulbere. Cind credeam ca nu mai am incotro s-o apuc si ma oprisem nauca in mijlocul strazii, m-a strafulgerat: imi trebuie Kazantzakis, imi trebuie o portie buna din Zorba, imi trebuie flashuri cu fericire si dionisiac, cu Irene Papas-cea-frumoasa (melanjul cu filmul este inevitabil), de care ma indragostisem demult…

Am bintuit, cred, prin 4 sau 5 librarii pina cind pustiul de pe Academiei a scos-o victorios din raft, minunindu-se ca pe vremea asta cineva mai cauta carti; i-am zis ca e de viata si de moarte, ca azi e vorba pur si simplu de supravietuire si am pus mina si pe un minunat volum bilingv cu poeziile lui Kavafis, pe care il caut de o vesnicie; am conchis ca e ziua grecilor si m-am tirit acasa. Stau in pat cu Zorba si-l las sa-mi spuna; si-mi spune, intruna, vorbeste de 2 ore cu mine si ma smulge din lentoare si din langoare si din letargie (o sa scriu miine-poimiine despre cartea asta minunata, doar sa ajung la ultima pagina). Si-mi dau seama ca nu vreau sa ma mai las niciodata sa plec din mine; cind eu-cea-adevarata, plina de viata, cu soare in ochi, incintata ca un copil de toate flecustetele de pe lume plec din mine, ramine pustiu si dezolare; ramine o carcasa pe care as putea-o duce la o groapa comuna fara niciun regret, pe care as incinera-o si careia i-as imprastia cenusa intr-un pahar cu vin. Azi am decis ca nu ma mai parasesc niciodata. Je ne me quitterai jamais, c’est une promesse.