EA: citeodata, mirosul patrunzator de hirtie veche si ingalbenita, tintuita prin biblioteci straine si mutata in anticariate obscure imi aduce aminte de mine cea de demult, cind fictiunea mi se scurgea prin vene si cind viata adevarata, suferinta atroce, lama directa care sa-mi reteze concret carnea erau doar promisiuni; cind tinjeam dupa dureri si placeri autentice, care sa ma rupa in doua si sa ma creasca mare, sa ma faca ceea ce as fi dorit sa fiu; adulmecam pagina dupa pagina, inghiteam poveste dupa poveste, intre degetele mele hirtia se imblinzea si se farimita neputincioasa si credeam ca totul e inaintea mea, ca experienta mijlocita a lecturii nu e decit promisiunea fantasticului acaparator de real care ma asteapta in anii ce vor veni.

Azi adulmec aceeasi hirtie, intr-un exercitiu proustian obositor, si as vrea sa pot sa inlocuiesc viata cu fictiune benigna; as vrea sa fiu micul meu demiurg care-si plimba degetele  osoase si vibrante printre “a fi” si “a putea fi”, printre latente eclipsante si realitati dureroase, intersanjabile, ca intr-un joc cu margele de sticla. De la un punct incolo, realizez, cind ai ingurgitat prea multa realitate, cind viata te-a ciocnit din toate directiile, cind nicio bucata din pielea ta n-a ramas netatuata de real si contingent, imaginatia incearca in zadar sa-si desfaca aripile; sunt lipite de corp, corpul vietatii care stia sa zboare si a uitat, inmuiate in smoala lipicioasa si autodizolvanta. De la un punct incolo, iti ramine doar promisiunea vietii si a mortii, potentialitatile livresti nu mai sunt decit anamneze esuate sau autorefuzate sistematic. De la un punct incolo te doare cersetorul fara picioare pe care-l vezi pe strada, pe care-l hranesti in fiecare dimineata si care intr-o zi dispare (tu stii ca a ajuns in groapa, si nimeni nu-ti poate lua din greutatea care te mai infige cu doi centimetri in pamintul lacom); de la un punct incolo te doare omul care a murit fara ca tu sa fi apucat sa-i spui tot ce aveai de spus, pe care l-ai ingropat cu un regret atit de sfisietor, ca nimeni nu ti-l mai poate lua din git si din viscere; de la un  punct incolo te doare toata imperfectiunea perfecta care ai  devenit, tu, tocmai tu, care-ti fixasesi cel mai frumos si luminos traseu; de la un punct incolo te doare insuportabila greutate a plumbului care-ti umple plaminii. De la un punct incolo nu te mai rascumpara nicio carte; de la un punct incolo fiecare gest marunt si altruist pe care-l faci valoreaza cit zece biblioteci-din-alexandria incendiate de un nebun indragostit de viata. Si, da, de la punct incolo, fiecare picatura care-ti curge din degetul taiat dizolva fix o tona din marea literatura a lumii.

Cred ca atunci cind voi muri, viata si literatura se vor fi anihilat reciproc si ca voi fi intinsa pe catafalcul unui zero-la-zero rece si perfect, cu un lintoliu din hirtie velina imbibata in singele cel mai fierbinte cu putinta.

http://www.youtube.com/watch?v=AscPOozwYA8