EA: in visul meu era vara; aveam soare cald, sunau viori si piane, chiar si un acordeon. Stateam tolanita in nisip si ma uitam la mare, cu senzatia calma de liniste perfecta, de echilibru, de parca mi-as fi inghetat sufletul in plin climax de seninatate si l-as fi purtat asa, in mine, pentru totdeauna, ca pe un recipient pretios si fragil; aveam in buzunarul blugilor rupti cheia de la camera 22 si asteptam cu nerabdare dusul cu el, spatele ud lipit de peretii aspri de piatra, spuma curata si parfumata, prosoapele aruncate prin asternuturi mototolite si risul dement smuls cu dintii din fierbinteala aerului. Trupul meu bronzat mi se parea imuabil, tare si perfect, tinar si fierbinte, imbracat in muschi delicati si sensibili, in piele fina si mirosind plenar a viata, facut sa fie framintat si muscat, gustat pe indelete sau inghitit hulpav.

In visul meu cuvintele curgeau monoton si frumos, povestea de iubire se tesea din fulgurari curate de zimbete si atingeri tandre, din cafele tinute in nisip si sorbite lenes cu gindurile impiedicate in hatisuri translucide de reverie; iubirea  era transparenta si clara, limpede si frumoasa in imperfectiunea ei si se poticnea  printre maci singerii; nu se vedea nicio frintura de nor, doar albastru si galben. Era atita liniste si pace, cum nu mai simtisem niciodata, si vroiam sa se neantizeze totul, acolo, pentru ca durea gindul ca nimic, niciodata, nu avea sa depaseasca acest moment. Ma strecurasem in sfirsit in miezul moale si perfect  al clipei, dupa ce decojisem, succesiv, pojghite dure si cornoase de nelinisti ontice.

M-am trezit in intuneric si frig de octombrie, cu inima pulsindu-mi in git si cu senzatia stringenta ca n-o sa-mi mai capat, niciodata, linistea inapoi; ca mi se arunca, din cind in cind, condescendent, niste firimituri onirice compensatorii; ca viata e in alta parte si ca eu si ea avem drumuri paralele. M-am trezit speriata de moarte, in scrisnet disperat de dinti si sete absurda, in sunete de viori sparte si de piane dezacordate, in zgomotul infundat al zilei de miine care nu mai vroia sa vina, in asteptarea frustrata a primelor semne de lumina si-n croncanitul stolurilor negre de ciori, in miros patrunzator de descompunere (meta)fizica; m-am trezit gata inecata in gustul amar de cafea care zgindara in mine marasmul luciditatii de uichend.

http://www.youtube.com/watch?v=KIoPFS8pSH