EA: din ziua in care m-am nascut cu tine (cu tine, hybris-ul meu) m-ai torturat si ai vrut sa jupuiesti pielea simturilor de pe mine; in prima noapte, m-ai dus sub pamant, m-ai pus sa-mi sap cu miinile groapa si m-ai tras in miezul intunericului sufocant, dupa tine; pamantul s-a prabusit peste trupul meu cu un zgomot infernal, am inhalat tarina, am inghitit bulgari intregi, negri si unsurosi, si am simtit atingerea mortii. Rime decapitate imi misunau pe piele, paianjeni si miriapode mi se tirau pe brate, melci reci si umezi imi invadau cutele uscate ale buzelor si se insinuau in mine. Ma tiram prin galerii de cirtite, pamantul imi intra in ochiul sting cu ura  si incrincenare, imi tineam gura strinsa si tactilul paralizat, sa nu mai simt cohortele de lilieci cu zbaterile lor de catifea perversa si dureroasa. Carabusi negri imi explodau sub talpi si gandaci kafkieni imi smulgeau sub tortura recunoasteri si marturisiri intime si tardive; dar am supravietuit.

M-ai tras apoi brutal in ape negre si viscoase, in care meduze ostile imi sectionau cu voiosie epiderma, iar caracatite bizare imi transplantau in pielea capului tentacule vii, ce-mi devorau creierul si maduva spinarii; pesti-spada se aplecau meticulos asupra mea si-mi daruiau, ironic, vivisectii; plaminii smulsi cu forta pluteau fosforescenti in intunericul de catran si smoala din apele infernale; degetele imi cadeau secerate sub dinti ascutiti de rechini, iar caluti de mare construiau castele-in-spania din oasele mele luminoase si perfect lustruite.

Am carat apoi cu trupul meu fragil blocuri uriase sa construiesc piramide perene; am tresarit sub lovituri insingerate de bici pe galere pierdute in mijlocul oceanului, transportind printese rapite din fericirea lor; am rostogolit in sus si in jos stinca lui Sisif, sa-i dau o pauza de cafea; vulturul mi-a ciugulit ficatul, cind ii tineam locul lui Prometeu; am invatat activ cinismul in butoiul lui Diogene, plasat intr-o zona centrala dintr-o uriasa metropola culturala, si-am cautat zile la rind, cu lampa, un om adevarat, pe care nu l-am gasit; am ars de trei ori pe rug pentru erezii fictive si m-am recompus, mereu, din propria cenusa; am supravietuit, din nou.

Intr-o zi, m-am aruncat in fata paharului si existenta mi s-a rupt in doua; mi te-ai scurs ca un acid fierbinte pe obraz, lasind cute adinci si cicatrici ireparabile. Prima clipa de fericire din viata mea mi-a oferit-o ochiul sting, pe care il iubesc pina azi. Sfirsit.

Pretext: Victor Brauner, Autoportret

 

http://www.youtube.com/watch?v=o22eIJDtKho