EA: A inceput din coltul ochiului drept; parea doar un rid de expresie, benign, intr-un buchet de alte riduri, cultivate in ani de zile de ris cu gura pina la urechi si, totusi, n-a fost asa. Taietura singerie a brazdat pometele, scurt si sec, a desenat o tentativa de curba si s-a oprit in coltul buzelor fara sa apuc sa fac nimic, fara macar sa ma pot ridica la timp dupa un plasture sau apa oxigenata sau iod; n-a curs nici macar o picatura de singe, n-am simtit nici macar umbra unei dureri, dar, in drumul pina la oglinda, coborise drept si inevitabil pe git si se odihnea in adincitura din clavicula; mi-am inghetat orice miscare, mi-am inghetat pina si respiratia sacadata si incoltita de frica, sa pot opri  dezastrul; doar ca, in secunda in care am gindit ca am nevoie de o gura de aer si plaminii au visat, tainic, la oxigen, taietura a luat-o la vale, ireversibil, si mi s-a ramificat pe coaste, desenind un copac stacojiu innebunit de panica.

Abia atunci am stiut ca nu mai pot face nimic; mi-am intins corpul si l-am lasat, inerta, sa fie brazdat, traversat, insemnat, scris, incoltit, crestat; crapaturile mici si fine mi-au povestit, concis si realist, intreaga viata; tot ce-am trait si tot ce-am ratat sa traiesc, oamenii intilniti, oamenii pastrati si oamenii dati afara pe usa din dos, uritul si frumosul intr-o proportie ametitoare, sfisieri si regrete, fericire pura; totul era acolo si curgea, din taietura in taietura, intr-o linie a vietii si a mortii imprastiata obsedant pe tot corpul. Mi-am strecurat privirea timorata intr-un sant adinc brazdat, pe bratul drept, care mergea paralel cu o cicatrice, dar haul m-a ametit atit de tare, incit am ridicat ochii si i-am protejat cu coltul de nor cenusiu pe care-l puteam vedea prin geam.

Pielea a inceput sa se descuameze si sa se rigidizeze, impartita in insule si fiorduri, peninsule si munti, dune aurii si deshidratate; niciun firicel de apa nu mai susura pe nicaieri, totul se usca si murea sub ochii mei; am inceput sa pling, dar apa sarata a grabit si mai tare dezintegrarea. Si-atunci mi-a trecut prin cap ca venise clipa, ca se intimpla, in sfirsit, ca spaima mea viscerala, care ma haituise ani intregi, devenise sufocant de concreta: imbatrinisem intr-un minut si-mi parea al dracului de rau; lacrima aia nenorocita din coltul ochiului, care crestase prapastia dintre mine si mine, ma adusese, in schimb, la doi pasi de tine; aproape ca-ti simteam respiratia rece si egala si rabdatoare.

http://www.youtube.com/watch?v=iyKXEdnN8b4&feature=related