EA: ma opresc abia cind acoperisul fierbinte imi musca din talpa; ma uit la cerul albastru si numar trei nori descompusi, vad marea agitata in departare, vad peluza proaspat masacrata si simt ca trebuie sa ma opresc, din nou; o parte din mine are aproape-certitudinea ca ceva nu este firesc, desi o alta parte imi confirma ca asta cautam, ceva fierbinte; ma asez si orbecai in negura din creierii mei obositi, dar simt ca nu fac decit sa ma izbesc de geamuri groase si opace, rezistente oricarei rememorari; stau ametita si extind zona aflata in contact cu tigla incinsa de soare; imi privesc nauca miinile si-mi dau seama, intr-o strafulgerare dureroasa, ca plecasem spre bucatarie, sa-mi mai torn o cana de cafea. Revelatia ma loveste in moalele capului si-mi rupe ultima bruma de iluzie; se intimpla, nimic din incidentele care au spart rutina saptaminilor trecute n-a fost intimplator, coerenta inspaimintatoare incepe sa se teasa din pete albe si impersonale care-mi slefuiesc memoria; imi doresc sa fi pasit in gol inainte sa constientizez asta, un firicel rece mi se scurge pe timpla si-si picura frica incarnata si lichida pe tabla care sfiriie incet.

Se intimpla; cuvintele pleaca din mine, realitatea se izoleaza ireversibil; imi aduc ca prin vis aminte sa fi scris odata, intr-o alta viata, despre tacerea perfecta in care tinde sa se imerseze orice forma autentica de arta si orice artist, dar nici macar nu sunt sigura daca am gindit eu asta sau imi imaginez, acum; se intimpla, si propria viata imi va trinti usa in nas, lasindu-ma o tabula rasa inerta, eviscerata; se intimpla, si propriul creier ma va renega, trecutul se va estompa si se va sterge, prezentul va musca din mine, fara sa ma pot impotrivi, iar viitorul ma va imprastia intr-un crematoriu si apoi intr-o gradina demult batuta la pas, printre copaci care-si  vor aminti de mine, in vreme ce eu insami nu-mi voi putea aminti nimic; viitorul meu recent va fi la fel de palpabil ca o camasa de forta desenata cu creta alba pe un perete proaspat zugravit si imaculat.

Si tu??? Tu ce-o sa faci??? Ma lovesc iar niste cuvinte si nu stiu daca-s ale mele sau ale tale sau… ale cui??? Un trup care tinjeste sfisietor dupa alt trup si nu-l poate inlocui cu niciun altul, asta este unul dintre misterele uriase ale universului. Trupul meu se intinde, imaginar, peste trupul tau, ca si cum ar fi fost croit, astazi, pe un calapod identic, miinile mele le prind inspaimintate pe ale tale si buzele mele cauta in straturile uscate gustul tau; o sa ma trezesc in fiecare dimineata doar pentru ca stiu ca trebuie sa scriu povestea noastra pe o pagina curata, noua, si, zi dupa zi, bucata de viata comuna se va esentializa si transfigura in tacere, la sfirsit. Pina la urma, totul va fi o pagina alba.

Si tu??? Tu o sa inregistrezi, ora dupa ora, caderea mea in uitare; tu o sa vezi cum ma transform intr-o casa nelocuita, tu vei masura si matura praful, tu vei pune cearsafuri albe pe mobile vechi, pe care nimeni nu le va mai folosi vreodata; tu o sa vezi cum boala arunca din mine cel mai de pret lucru, dragostea mea pentru tine; tu o sa vezi cum pleci din mine, incetul cu incetul; tu va trebui sa fii tare si sa-mi spui, la final, cum te cheama si cine sunt eu. Tu va trebui sa-ti inghiti lacrimile si sa-mi repeti, de zeci de ori pe zi, numele tau. Toate cuvintele din care am construit castele si metereze, case de vacanta si adaposturi antiaeriene, autostrazi si cai ferate care duceau, toate, spre mine, cuvintele astea se dizolva si se transforma intr-un vid perfect desemantizat.

Inghet de spaima pe acoperisul incins; trupul meu a tinjit numai dupa trupul tau, asta as vrea sa fie ultimul meu gind si ultimul tau gind, cind imi imprastii cenusa printre copaci seculari.

PRETEXT: I.M. si J.B

http://www.youtube.com/watch?v=-aKxg559Uj8