mult prea tirziu de veghe in lanul de secara

EA: nu am nicio scuza, iti simtisem imediat fragilitatea, cu acuitatea cu care simti deznodamintele iminente si catastrofele care te strivesc de pereti, doar ca, atunci cind m-am asezat statornic si convins in lanul tau de secara, a fost prea tirziu. Am vrut mereu sa stau de veghe, sa-ti inchid pleoapele peste lumina orbitoare din pupile, sa nu-ti las niciodata capul sa arda ca un manunchi incandescent de maci sinucigasi, sa nu te las niciodata sa cobori dealul ala nenorocit doar ca sa repeti, ca si mine, idiotizant si mutilant, aceeasi catabaza grotesca. Pentru tine, tristetea trebuia sa ramina un concept, un reper abstract si indepartat, ca si ecuatorul, care sa te ajute, oximoronic, sa-ti devorezi fericirea concreta si clara.

Ti-am povestit intr-o seara despre dedali si icari si zborul lor de ceara topita si am simtit cum aripile iti inmuguresc sub pielea fina si frageda; ti-am spus despre foc si prometei nebuni si-am incendiat imaginar paduri nesfirsite intr-o vilvataie care sa-mi alunge frigul din carne si din ochi. Pe sisif l-am mutat pe dealul nostru, asa cum ai vrut tu, i-am cioplit un scaunel din piatra care-l strivea si l-am asezat cu privirea inecata intr-un nadir latent perfect. Cu minotaurul, ce-i drept, am avut cea mai mare bataie de cap, pentru ca dresorii abandonau unul dupa celalalt, dar, in final, torcea la picioarele tale si inghitea cuminte ambrozie si nectar.

Am vrut sa te tin mereu in lanul protector, sa nu te las sa aluneci, sa nu te las sa incerci, sa te incarci de deceptie si dezolare, sa nu las absurdul sa se insinueze in tine si sa se amestece cu fiinta ta. Mi-am dorit mereu ca dintii tai sa nu scrisneasca sidefat a oboseala si ochii tai sa nu arda agonic a lacrimi, ca sufletul tau sa nu cunoasca oglindirea in alte suflete mutilate si imperfecte. In ziua aceea mi-era frig si iarna, schimbam anamnezele intre ele, secara fremata demonic-fermecata si-am adormit. Cind m-am trezit, era prea tirziu, iti inmuiasesi degetul in styx si inghiteai picaturile amare si negre care se prelingeau spre incheietura miinii tale perfecte.

http://www.youtube.com/watch?v=vQDDKJNIDmw

frumoasa fara corp? frumoasa fara cap?

EA: intr-un fel cu totul ciudat, era doar o bucata de carne: unii ii admirau bratele lungi, altii degetele fine de pianista ratata, unii erau innebuniti dupa talia subtire, altii dupa pielea moale, fina si elastica; zile intregi i se adulmeca zona gitului sau se dormea ingropat in parul matasos mirosind a ger si a iarna curata si friguroasa, plina de zapezi promise; ochii urcau si coborau, inconjurau, ocoleau, focusau, decupau, construiau povesti cu carne care vibreaza si raspunde si se ofera febril; palmele atingeau frenetic si memorau, buzele sapau labirinturi personalizate, fruntile se odihneau pe fruntea osoasa si neteda, trupurile se scufundau in trup si orbecaiau, mereu, in alte trupuri de femei, in cautarea senzatiei unice de abandon total si vertij demonic.

Intr-un fel cu totul ciudat, nimeni nu se incumeta sa urce mai sus de git; intr-un fel si mai ciudat, nimeni nu reusea sa sustina privirea adinca si clara: faceau mereu apologia capruiului cald, al genelor lungi, dar cealalta pereche de ochi ocolea mereu zona cruda a adevarului vizual irupt fara menajamente; intr-un fel iarasi ciudat, erau innebuniti sa sarute buzele pline cu gust de cafea si de viata, dar suvoiul de vorbe punea pe fuga sau reducea la tacere; se invocau mereu complexe inventate ad-hoc, superioritati afisate programat si iluzoriu, pe de o parte, inferioritati comode si protectoare, pe de alta parte; ironia si maieutica pareau mereu carari mult prea anevoioase si fatigante, risul era mereu greu de dus si adevarul punea mereu pe fuga.

Intr-o zi, fata a inceput sa se dea schizoid: unora le-a oferit trupul, altora, mult mai putini, le-a oferit capul; ansamblul nu parea o optiune viabila pentru nimeni. Absolut ciudat…

http://www.youtube.com/watch?v=UowZbpQkCO8

breakfast at tiffany’s

EA: intre 9.06 si 9.07 am a inghitit doua tornade, nici foarte mici, nici foarte mari, nici extrem de violente, nici complet inofensive; singele i s-a involburat globula cu globula si corabiile interioare au inceput sa se inece, cu capitani solemni salutindu-si sfirsitul si imersiunea in dimensiuni nebanuite. Intre 9.07 si 9.08 am, cafeaua si-a pierdut in mod misterios gustul si aroma, caimacul si cofeina, transformindu-se intr-un lichid viscos si abulic, de consistenta meduzelor esuate printre pietricele colorate, pe un tarm insurubat in asfintit. De la 9.08 am, pret de cateve zeci bune de secunde, peisajul pasnic de sub privirea ei s-a metamorfozat in transee minutios bombardate si-n cai ferate dezafectate, iar gustul ascutit de cobalt i-a facut mic-dejunul mai satios; de la 9.09 am punct, a inceput sa muste din borduri si din asfalt, mestecind voluptuos nisip, smoala, ciment si pietris in doze perfect alcatuite, numai bune de recladit un alter ego durabil si schizofren; la 9.10 am si-a dat foc primei suvite de par, fumul dens si personalizat dind o savoare inconturnabila celor trei licurici tristi pusi pe gratar si eviscerati de lumina si delicatete, pentru o portie consistenta de proteine; la 9.11 am s-a cadorisit cu o mica defenestrare, ca sa culeaga din gradina-aflata-5-etaje-mai-jos trei fire fragede de matraguna, pline de vitamine (« matraguna, poama buna / marita-ma intr-o luna… » – si-a infundat-o, brusc, risul, apoi plinsul, pentru ca era cit pe ce sa se inece cu un os de casalot pescuit in Pacific, pe luna plina). La 9.12 am si-a pregatit un pahar cu vin, pentru seara, lasat pe pervazul geamului deschis, in care sa se inece efemeride si libelule, muste si albine si o viespe ratacita sau, poate, un bondar (cina perfect euharistica). La 9.13 am fix si precis, ca o lama de cutit infipta intre omoplati, si-a dat seama ca s-a saturat.

http://www.youtube.com/watch?v=qstpjtlYJNo

noapte buna

EA: stau si ma uit la ea; inghite cu nesat fumul de la tigarile din jur si fixeaza geamul care o desparte de noaptea de afara si de noaptea care-i intra in oase si-n piele, care-i intuneca fata si parul, care-i sfirteca ramasitele diurne din privire; pe masa stau doua pahare cu vin si-l varsa cu un gest absent si fragmentat pe cel aproape-golit in cel pe-jumatate-plin; suride bizar cu gindul la cliseul jumatatii pline sau goale a paharului, despre care se face atita caz; se uita la inelul lasat pe masa si la bricheta descompusa de pe pervazul geamului, de pe care o tintuiesc ochii alungiti si vicleni ai unei pisici; isi aduce aminte ca uraste pisicile si inghite inca o gura de vin; isi trage minecile mult, pina umerii i se dezgolesc si poate sa capteze cu ei rumoarea si veselia si muzica frantuzeasca ce razbat de jos; isi priveste concentrat chipul din geam si simte inca in ceafa privirile celor de la masa din spate, dar asta n-o impiedica sa-si dea drumul lacrimilor, tacut si discret, prudent si autoprotector; stiu sigur ca ar vrea sa doarma si sa n-o mai trezeasca nimeni, pret de un veac-doua (de singuratate, desigur, in cel mai pur stil postmodernist), asa cum aproape sigura sunt de flash-ul cu grefierul Demetru Demetrescu-Buzau chircit pe o banca, singur si absurd pina-n maduva oaselor fragile, tragindu-si un glont in cap (incearca, de fapt, sa-si aduca aminte daca asa s-au petrecut lucrurile sau doar isi imagineaza); « pelicanul sau babita, pelicanul sau babita, pelicanul sau babita, peli… »; inca o gura de vin sa spele nopti albe, zile negre, dimineti triste, inutilitati puse pe socluri, diegeze perverse, vieti trei-in-una consumate la colt de strada, arsuri amare, cicatrici invizibile, amintiri inventate, proiectii imposibile. Poate parea ciudat, dar am trimis-o imaginar la culcare si i-am intins cu mina sigura pumnul de pastile.

http://www.youtube.com/watch?v=8j6YVAxYXbw