Un été inoubliable

EA: mic dejun perfect la deux magots; cu limba culegind de pe masa resturile de croissant, sub privirea dezaprobatoare a chelnerului rigid, cu lingurita si granulele de zahar imprastiate pe lemn, incerc sa-mi reprezint vag, irelevant si gratuit, cam care era treaba cu gide si la mise en abyme; inghit o gura de cafea fierbinte, ochii imi zboara pe un perete si-mi soptesc duplicitar:

hector: Vous n’aimez pas Pâris, Hélène. Vous aimez les hommes !

helene: Je ne les déteste pas. C’est agréable de les frotter contre soi comme de grands savons. On en est toute pure.

Mda, la guerre de troie n’aura pas lieu, cel putin daca nu o inlocuim pe elena cu dora maar. Prinz perfect frugal la cafe de flore, cu andive transformate in barcute apoi cu andive facute bucati, numai bune de aruncat intr-o palarie (palaria domnului de vizavi) si scoase dadaist si spectacular-crepuscular, intr-o inlantuire de versuri obscure (on n’est pas serieux quand on a dix-sept ans). Bere alba dupa-masa, intr-un pub pe rue descartes, cind eu ma pierd in risul sublim al lui catherine si-mi doresc s-o pot lua acasa si sa-mi rida, exclusiv si elitist, trei zile la rind.

Cina tirzie cu saltimbocca alla romana linga vatican si cartofi cu rozmarin proaspat si crocant; tiramisu curgind in valuri satioase de mascarpone si cafea si 3 pahare de chianti in plus; sete potolita fellinian si felin in fontana di trevi, cu gustul salciu si coclit de dorinte neimplinite, scurs de pe sutele de monede din apa amortita si imblinzita de aerul fierbinte, la 4 dimineata; imi ud rochia si parul, imi infig dintii in propriul brat si cint dezlinat si disonant, iar tu platesti amenda si ma duci pe sus la hotel.

Noapte adinca, rosie si verde, pe stradute pietruite in berlin, cu mine recitind la infinit primele versuri din romanta somnambula (verde que te quiero verde/verde viento. verdes ramas) si cu tine obosind sa-mi tot strivesti buzele si incercind sa ma duci la culcare; tatuaj desenat furtiv, cind zorii se pregatesc sa muste din tenebre si imaginare colective (si cind rasari, aurora cea cu degetele trandafirii, vlastar al diminetii…), cind am si eu curajul de a purta, pe ceafa, versul meu obsedant, din baudelaire. Dimineata ma gaseste, introspectiva si trista, la intrarea in labirint, pe hannah arendt straβe, cautindu-ma cu un aer preocupat si negasindu-ma, nicaieri.

Vara asta nu-s o curva intelectuala, vara asta-s printesa…

http://www.youtube.com/watch?v=HEE0OGJUE-4&feature=share

alchimie domestica

EA: e un joc fara cistigatori si fara perdanti, fara miza palpabila; e un joc de-a decojitul straturilor si de-a esentele: tu dai jos o masca, eu dau jos o haina, tu ma sperii, eu te incint, dar catharsisul ne rascumpara pe amindoi, azi, in lumina soarelui, cruda si taioasa pina la lesin. Citesc in primul tau strat si-n pupila ta dilatata tot ce-am intuit si miinile imi ingheata pe tricou, in miscarea fireasca de a-l trage peste cap; sub privirea ta nuda, bumbacul blind se transforma in otel taios, care-mi sfisie pielea cu o taietura adinca, ce porneste de pe spate, imi innoada vertebrele, se pierde in parul proaspat ciopirtit si se impotmoleste in sprinceana, leganindu-si amenintarea deasupra ochiului drept. Urmatoarea dezgolire a ta imi opreste strigatul in git: sunetele se precipita unele peste altele, isi amesteca panicat culorile si stiu ca, daca as putea tipa, as imprastia curcubee isterice, ca intr-un numar stupid de circ. Ma inec sub ochii tai impasibili si imperativi, care-mi comanda mut sa-mi dezvelesc coapsele si picioarele, ma sufoc si ma ma fac din ce in ce mai stravezie, iar tu imi tai gitul incet, incintat, excitat, sa lasi aerul sa navaleasca in plaminii amortiti. As vrea sa opresc transa, dar orbecai in zadar dupa interjectii si dupa imperative, dupa onomatopee si arcane lingvistice de smuls si imblinzit compasiunea. Cind ultima ta masca iti cade la picioare, nu vad decit carne insingerata si muschi, vene si artere pulsinde, si trama semantic-atroce incepe sa se coaguleze sub dansul demonilor care curg din tine violaceu si lichid, ca dintr-un blestem proferat intr-o limba moarta. Stau goala si pietrificata in fata ta si-mi spui ca sunt frumoasa, cu un rictus care-mi tintuieste sufletul in piroane groase, undeva in tocul usii. Stai de-mascat in fata mea si, daca mi-as mai gasi cuvintele prin vreun cotlon indepartat al mintii, ti-as spune; ti-as spune ca efluviile de urit si sordid repugnant s-au insinuat in mine ca intr-o uriasa retorta din care miine, alchimic si magic, va curge frumusete pura, frumusete ingenua, frumusete perfecta. Repeta dupa mine: “putrefactie-calcinare-distilare-sublimare” si musca din carnea mea dura de piatra filosofala pina-ti scuipi dintii insingerati.

http://www.youtube.com/watch?v=u-kBcsY4pmk

dragul meu F….

Draga F.,

Am  inchis cu miscari infernal de incete cartea si am simtit ca trebuie sa devin sora ta de cruce; am smuls pagina 280 (e un cosas intunecat, Domnul in seama lui ne-a dat, ii zice: moartea. Azi coasa si-o ascute, iata, sa taie bine, dintr-odata. Curind taisul va izbi, noi ne plecam far-a cricni) si-am crestat cu ascutisul coltului indoit si mizgalit incheietura miinii stingi; arsura frumoasa, de hirtie volumetrica chamoix, ne-a infratit pe vecie; am inchis ochii si mi-am promis, ca si tine, sa devin un om mai bun; am deschis ochii si, ca si tine, mi-am promis din nou ca asta urma sa fie prima mea zi de om mai bun din restul existentei mele efemere si insignifiante. Am scaparat chibritul sa beau prima mea cafea de om-mai-bun si o scinteie a ales sa-mi sara pe git; eul meu pervers cultural-simbolic a lasat scinteia sa se joace cu pielea si firele de par, anihilind orice urma de instinct de conservare, pina durerea si mirosul de ars m-au facut sa tip; am oprit cu o bucata de gheata procesul de purificare si m-am uitat la soarele care rasarea, pina am orbit de placere. Zilele cu soare si lumina nu sunt cele mai potrivite pentru elevatie spirituala, zilele cu caldura si soare nu ma pot face un om mai bun, zilele cu caldura si soare fac singele sa tipe in mine si-mi modeleaza mersul de leoaica la pinda; pornirile tenebroase infloresc sub lumina, incordat, si-mi musca certitudinile cuminti si imaculate. Soarele decupeaza in mine, camusian, cele mai bizare tentatii; soarele trezeste, in mine, instincte pe care secole de cultura si de cenzura nu le-au putut anula si ma tavaleste prin nisipuri fierbinti de pofte si libertati smulse cu dintii din ordinea comuna si atent supravegheata, udata la ore fixe de oameni de bine, responsabili si semidocti. Soarele torid de vara ma face sa tip dupa libertatea de a trage cu pusca…

Draga F., chiar am crezut ca ziua asta de marti va fi primul meu pas spre ceva mai bun si mai curat. Dar, stii, inflorisera copacii, innebunisera salcimii (haha)… pacatul m-a lovit, din nou, sinestezic si baudelairian. Draga F., nu pot fi un om mai bun, nu acum; am ales cu prea multa convingere sa-mi deparazitez creierul (sasa pana, nu?). Draga F., te iubesc incredibil de incestuos si murdar…

http://www.youtube.com/watch?v=Em3ZlHZOUPo

basorexia

EA:cind mi-am terminat cuvintele, m-am infasurat calin si mut in jurul degetului tau, in jurul indexului eliberat de vecinatatea si tirania celorlalte degete. Te-am simtit, sinecdotic si simultan, cu buzele, cu curbura gitului, cu sinii, cu caldura interiorului coapselor, cu gambele rigide si talpile neinaripate; privirea s-a impiedicat stingace in doua santuri paralele (niste Scila si Caribda pulsinde si fierbinti) care conduceau sinuos in tenebrosul de sub unghia trandafirie si perfect rotunjita, in care s-a si taiat; in mod cu totul previzibil, a inceput sa curga singe si-am lipit precipitat  plasturi peste pleoapele cusute brutal si grosolan cu sfoara, sa nu mai vad nimic. Am simtit cum degetul tau prinde radacini in memoria mea afectiva, radacini tot mai puternice si mai viguroase, cum pielea ii devine scoarta groasa si vie, zgrumturoasa si dura, numai buna de crestat cu briceagul “love”; buzele mele au continuat sa te caute, sub camuflajul vegetal, sute de ani de-a rindul, ca intr-un roman sud-american caruia un scriitor obscur inecat in relativisme si subtilitati n-a mai apucat sa-i schiteze deznodamintul, iar personajele au ramas sa orbecaie in purgatoriul fictiunilor ratate. Buzele mele au continuat surescitate sa te sarute si sa te mingiie, ca si cum ar fi putut sparge vraja si transgresa limitele de regn; s-au incapatinat sa te antropomorfizeze si sa te renege, in acelasi timp, sa-ti smulga fiecare bataie de inima si fiecare gind verde; au continuat sa se plimbe, insetate si insingerate, in sus si in jos, pina au adincit convingator poteci spre nicaieri; buzele mele au continuat sa te atinga flamind, sa te dezmierde, sa te impinga afara din lume. Buzele mele…

“Stii, iubito, exista o boala, pentru tine au inventat-o…” – si-mi surizi mefistofelic…

http://www.youtube.com/watch?v=Knbj6NaBRN8&feature=player_embedded