EA: mic dejun perfect la deux magots; cu limba culegind de pe masa resturile de croissant, sub privirea dezaprobatoare a chelnerului rigid, cu lingurita si granulele de zahar imprastiate pe lemn, incerc sa-mi reprezint vag, irelevant si gratuit, cam care era treaba cu gide si la mise en abyme; inghit o gura de cafea fierbinte, ochii imi zboara pe un perete si-mi soptesc duplicitar:

hector: Vous n’aimez pas Pâris, Hélène. Vous aimez les hommes !

helene: Je ne les déteste pas. C’est agréable de les frotter contre soi comme de grands savons. On en est toute pure.

Mda, la guerre de troie n’aura pas lieu, cel putin daca nu o inlocuim pe elena cu dora maar. Prinz perfect frugal la cafe de flore, cu andive transformate in barcute apoi cu andive facute bucati, numai bune de aruncat intr-o palarie (palaria domnului de vizavi) si scoase dadaist si spectacular-crepuscular, intr-o inlantuire de versuri obscure (on n’est pas serieux quand on a dix-sept ans). Bere alba dupa-masa, intr-un pub pe rue descartes, cind eu ma pierd in risul sublim al lui catherine si-mi doresc s-o pot lua acasa si sa-mi rida, exclusiv si elitist, trei zile la rind.

Cina tirzie cu saltimbocca alla romana linga vatican si cartofi cu rozmarin proaspat si crocant; tiramisu curgind in valuri satioase de mascarpone si cafea si 3 pahare de chianti in plus; sete potolita fellinian si felin in fontana di trevi, cu gustul salciu si coclit de dorinte neimplinite, scurs de pe sutele de monede din apa amortita si imblinzita de aerul fierbinte, la 4 dimineata; imi ud rochia si parul, imi infig dintii in propriul brat si cint dezlinat si disonant, iar tu platesti amenda si ma duci pe sus la hotel.

Noapte adinca, rosie si verde, pe stradute pietruite in berlin, cu mine recitind la infinit primele versuri din romanta somnambula (verde que te quiero verde/verde viento. verdes ramas) si cu tine obosind sa-mi tot strivesti buzele si incercind sa ma duci la culcare; tatuaj desenat furtiv, cind zorii se pregatesc sa muste din tenebre si imaginare colective (si cind rasari, aurora cea cu degetele trandafirii, vlastar al diminetii…), cind am si eu curajul de a purta, pe ceafa, versul meu obsedant, din baudelaire. Dimineata ma gaseste, introspectiva si trista, la intrarea in labirint, pe hannah arendt straβe, cautindu-ma cu un aer preocupat si negasindu-ma, nicaieri.

Vara asta nu-s o curva intelectuala, vara asta-s printesa…

http://www.youtube.com/watch?v=HEE0OGJUE-4&feature=share