EA: Dragul meu F.,

Azi m-au inchis in globul de sticla; sunt primul locatar, dupa renovari succesive care se reflecta in clestarul perfect al peretilor si-n mirosul de fiinta proaspat risnita; ninge intruna, ca-ntr-o butaforie complexa, cu fulgi mari de vata imbibata in cloroform si, cind inchid ochii, vad, bacovian, pete rosii, tuberculoase, pe simulacrul de zapada de sub picioare (asa-mi imaginam eu, odinioara, ca trebuie sa fi aratat speranta ramasa in cutia amaritei aleia de pandora, ca o bucata zdrentuita de vata muiata in cloroform). Am in stinga, cum ma ridic din pat, un automat de cafea, asamblat aiurea, pentru ca exista, l-am apasat de nenumarate ori, un buton pentru anason: curg stelutele, ca la balamuc, pielea a ajuns sa-mi miroase a absint si cred ca si a opium, a evaziune proiectata clandestin si resemnat, pe un parnas inecat in valatuci de fum dens. Dintr-un tonomat curge la nesfirsit aceeasi piesa, asta de ti-o fredonez acum si tie, iar buzele se muleaza mecanic pe vocalele si consoanele aceluiasi cuvint, dezmembrindu-l in silabe si hacuindu-l de sens. Privirea taie cu precizie de diamant bucati din sticla si din oamenii care trec pe linga mine, intr-un iures haotic. Imi privesc semantic o vena care pulseaza la incheietura miinii stingi, atunci cind am nevoie de concret, si incerc sa-mi scurg toate gindurile in perceptia asta plenara a propriei fiinte care inca respira si gindeste.

Si, totusi, draga F., ninge intruna; a trebuit sa inchid scoli si spitale, gradinite si sectii de politie, sa organizez operatiuni complexe de salvare, si asta m-a epuizat. Batrinii si-au adunat oasele obosite, scirtiind a paloare, si au decretat ca o asemenea iarna nu s-a mai pomenit. Stiu ca tie nu-ti plac umezeala si frigul si ca zapada te face sa te gindesti la moarte, dar, pentru mine, dintr-un motiv cu totul si cu totul abscons si ezoteric, simbolizeaza o potentialitate perfecta in efemeritatea ei. M-am gindit ca as putea pretinde, o vreme, ca-s o printesa inchisa intr-un turn, care-si asteapta, cu ochii pierduti pe linia orizontului, salvarea; bineinteles ca m-a infundat risul si m-am inecat cu o inghititura dureroasa a propriei salive. Ah, marea gaselnita este un om de zapada pe care l-am facut de una singura, logic, dar al carui nas nu se termina niciodata; am vaga impresie ca-s condamnata la o eternitate de rontait morcovi, dar macar voi avea un bronz frumos la vara (haha, nu ma invatai tu mereu sa privesc partea plina a paharului???).

Draga F., am cam obosit si nu cred ca mai am a-ti spune ceva (nici n-as fi inceput aceasta epistola, de n-as fi gasit un timbru ratacit prin buzunare… – observi cum am devenit, brusc, extrem de pretioasa??? Cred ca de la insomnie mi se trage). In fine, ultima noutate este ca am aflat ca sufar de bruxism si asta mi-a inclestat si mai indaratnic maxilarele. Cu drag, a ta.

http://www.youtube.com/watch?v=VrYVi54d0lk