EA: Azi m-au bantuit saruturile; zeci, sute, mii de saruturi asezate in carnea mea de pana acum. Totul a inceput dimineata, sub soarele calin de pe balcon, absolut fortuit (banuiam eu). M-au urmarit mai apoi pe strazi, in metrou, s-au interpus intre mine si oamenii intalniti, mi-au zapacit cuvintele, mailurile, m-au facut sa nu mai stiu exact nici cu cine sunt, nici unde sunt, nici ce vorbesc, mai ales de ce vorbesc. Vroiam doar sa tac si sa simt.

Saruturi perfecte, care prevesteau fericire si n-au adus-o niciodata; saruturi care anuntau dezastre ce nu m-au lovit nicicand; saruturi in ploaie, pe nisip, sub copaci; saruturi-de-purgatoriu, cand tu nu te dai cu totul si-l vezi pe el complet pierdut (si te simti meschina si vinovata); saruturi de compasiune si de bandajat rani, smulse sub imperiul unor dezastre sentimentale; saruturi vorace care nu ascundeau decat arderi de carne intense si efemere; saruturi blindate de filinguri adanci si profunde; saruturi de disperare, de ura, de despartire, de impacare; saruturi cu gust de menta, de ciocolata, de cafea, de transfigurare; saruturi cu gust de sange si de vin rosu; saruturi de sare si de pelin; saruturi cu buze smulse si limbi sfasiate. Saruturi.

Si din multimea asta uriasa s-au decupat, azi, doar doua momente; sarutul cel mai emotionant si candid – aveam vreo 17-18 ani – s-a petrecut pe cand imi faceam practica intr-o gradinita, cand un pusti de la grupa mica s-a repezit spre buzele mele si n-am simtit decat o arsura scurta si intensa; si, mai ales, am simtit arsura in sufletul mic, naiv si “indragostit” (ne-am chinuit dupa aceea, cu educatoarea, sa-l scoatem de sub o masa sau un pat, nu-mi mai aduc clar aminte, unde isi ineca amarul in hohote de plans). Dar l-am iubit pe pustiul ala asa de tare…

Sarutul cel mai dureros de intens s-a petrecut la maturitate; ce mi se pare incredibil de ciudat, memoria nefiind punctul meu forte, este ca-mi aduc aminte cu o acuitate feroce intreg contextul: ce am facut in ziua aceea, unde am mers, ce am mancat, cu cine. Am ajuns seara intr-un loc cu fum si muzica, plamanii mei ar putea recunoaste, oricand, la reconstituire, doza de fum din incapere. Imi aduc aminte melodii, cine le punea; simt si acum pe piele raceala peretelui de care eram sprijinita; simt caldura si mirosul pielii lui; simt gustul buzelor inrosite si amortite, al salivei care se evapora sub fierbinteala si nebunia clipei; retraiesc in timp ce tastez senzatia de sufocare si nevoia de ingerare a ultimelor farame de aer din univers; imi simt pulsul explodat si corpul o suprafata perfect inervata, sangele bubuind prin vene si maturand in calea lui orice urma de ratiune. In seara aceea, in noaptea aceea, n-am fost decat carne palpitanda, de parca mi-as fi trait ultimele clipe. Acum, abia, imi dau seama ca-n momentele acelea dilatate la extrem nu faceam decat sa incerc sa inec in mine, cat mai adanc, intuitia sfasietoare a finalului. Sarutul isi avea in el si inceputul, si sfarsitul.

Si, da, azi am purtat maieul portocaliu din noaptea aceea, ascuns mereu printre haine, in asa fel incat sa nu mai ajung niciodata la el; si, totusi, inconstient, l-am pus pe mine, din nou.