Ea: ti-am dat doar o noapte, o piesa pe repeat, ceara celor doua lumanari sa-ti fie clepsidra si tot corpul meu; si te-am provocat sa-l transformi pe tot intr-o uriasa zona erogena. Mi-ai desprins pielea, incet, metodic, cu infinitezimala tandrete, si mi-ai lasat tot restul insingerat pe parchet; suflet captiv intr-un trup de carne sfisiata si imbibata in singe, pe de o parte, epiderma sensibila si independenta, de cealalta parte.

Ai intins pielea pe cearsaful rosu, ai facut-o parcele mici si nerabdatoare si te-ai aruncat in uriasa intreprindere cu cea mai crincena convingere pe care am putut-o citi vreodata in privirea cuiva. Ochi si miini si buze delirante au inceput sa-mi umble prin pori, printre nervi, printre celule insetate si innebunite de placere; nu era decit tactil dus la absurd, peste limita a ceea ce am experimentat vreodata, peste limita a ceea ce as fi putut intelege vreodata. Si epiderma intinsa si catifelata a inceput sa prinda viata, independent de mine-cea-aruncata-pe-podea, de mine cea care credea ca are control, de mine cea convinsa ca ratiunea poate fi mereu deasupra. A inceput sa-mi creasca griu prin piele, griu verde si fraged, griu nebun si demonic, griu cotropitor si autosuficient; unghiile mi s-au transformat in maci rosii si fragili, cu corole deschise larg spre lume. Pielea mea inverzise si inflorise pentru prima oara in viata.

Ai luat covorul verde si l-ai asezat, la fel de meticulos, pe mine; radacinile plantelor mi s-au infipt in carne, pentru totdeauna; stiam ca le voi purta cu mine pina la moarte si gindul ma speria ingrozitor. Mi-ai dat o gura de vin rosu si ai suflat in luminari; ceara disparuse ca si cum n-ar fi fost, iar flacara agonica astepta doar respiratia ta sigura, certa, palpabila.

De-atunci incolo, fire verzi imi ies prin haine, maci rosii apar si dispar de sub stratul cornos al unghiilor; si tot corpul se descompune sub atingeri si se impiedica in cele mai mici semne de tandrete; si-n cele mai marunte si fulgurante contacte cu tine. Sunt zile cind as vrea inapoi pielea mea veche, poate griul se va coace la vara si pielea mea bronzata si secerata se va intoarce la deprinderile firesti; sau poate nu.

http://www.youtube.com/watch?v=7jgmgE-QDzA&feature=list_related&a=GxdCwVVULXehG-J4eqQsFa9pYW6OdjtP&list=ML&playnext=1